Vanitatea m-ar îndemna să pretind că am depins exclusiv de caracterul meu în viață (nu ne asigura bătrânul Heraclit că destinul este propriul nostru caracter?) sau că soarta a ales împrejurări deosebite pentru a mă călăuzi pe un drum sau altul. Adevărul, însă, mă obligă să fiu modest. Am depins de multe amănunte, dar gardul pe care am stat cocoțat înainte de a pleca la liceu a constituit placa turnantă a vieții mele. Dacă-l săream, aș fi fost cu siguranță altul acum. Pentru că n-am făcut-o, am intrat pe un alt coridor al destinului.

Din multe puncte de vedere, gardul acela reprezintă un simbol. El a constituit eșecul primei și, probabil, singurei aventuri pe care am plănuit-o. A fost prima mea nehotărâre importantă. Și prima răspântie. De aici aș putea trage concluzia că o viață e o sumă întâmplătoare de amănunte, o improvizație continuă între o naștere si o moarte. Sunt totuși convins că există o logică dincolo de detalii.