Din nou dă mireasmă pădurea.
Ciocârliile, cu zborul lor, înalță cerul
ce ne-a zăcut greu pe umeri;
i-adevărat, se mai zărea printre crengiziuz, ziua neplină –
dar, după lungile după-amieze ploioase,
vin ceasurile proaspete
însorite cu aur,
de care fugind, pe frontoane de case, departe,
toate ferestrele
rănite, bat din aripe cu teamă.

În urmă : tăcere. Chiar ploaia pășește mai lin
peste lucirea, ce liniștit se-ntunecă, a pietrelor.
toate zgomotele amuțesc deplin
tupilate-n lumină de mugur pe ramuri.