Când toamna și amurgul își dezveleau tot gândul
Și dezbrăcând iar dealul de străluciri străine,
Mă înălțau pe-altarul colinelor latine –
Străbunul și bunicul și tatăl tău, de-a rândul,
Suiră să se-nchine la umbra mea de zeu…
Oprește-ți pașii, vino și tu cu darul greu
De struguri și-l agață de ramurile joase:
Curat să-ți fie duhul și viile mănoase.