O, Soare, cu aripa ta alunga
Cit mai departe noaptea noastra lunga;
Si sprijina pe stilpi de flacari largi tot golul;
Sa nu se surpe, coplesind pamintul,
Atunci, cind vintul
Prin golul mut se da de-a rostogolul.

Desfasurindu-ti-aripile largi,
Tu, vechiul cer ingust si scund sa-l spargi
Si sa-i imprastii tandarile-albastre
In vid, deasupra capetelor noastre,
Pentru-a privi pe vasta lui ruina
Indemnul tau de aur si lumina.

Si da-ne, Soare, suflet nou, alt vis!
Ne-am saturat de vechiul nostru vis!
Vazduhul tot tu fa-l sa intre-n noi;
De tine pina-n crestet sa fim plini;
Polenul tau sa se preschimbe-n crini
Si zimbitori sa stam in preajma ta, si goi!

Mai da-ne, Soare, jar nestins, si toarna
Pe fruntea noastra aurul nadejdii,
Si-n ochii nostri cinta ca o goarna
Invingatoare de primejdii!

Si sufletelor da-le foc, sa arda bine,
Ca niste jertfe, pentru tine!