Obida vine ca sa treaca.
De ce fugi, omule, de tine?
Au nimeni nu-I sa te-nteleaga,
Sa te asculte, sa te-aline?

Sarata-I lacrima ca marea
Si mult amara-i ca pelinul,
Sa n-o impaci cu razbunarea,
Sa nu o tulburi greu cu vinul.

De-o lume mare fie-ti dorul,
De casa si de codrul verde.
Chiar pasarea ce stie zborul
De una singura se pierde.