Ca tine nu-s pe lumea asta două.
În viața ta cu licăriri de stea,
Nădejdea mea-i iar teafără și nouă
Și se repetă tinerețea mea.

Tu – vorba mea de busuioc măiastră,
Pe veci ești scumpă sufletului meu.
Cum mai trăiește astazi vaca noastră,
Smulgând tristețea paielor mereu?

De-ncepi să cânți dispare orice geamăt.
Cu visuri de copil mă lecuiești,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamăt
Scorușul vesnic gata de povești?

Torcând – ce cântă mama mult dorită?
Pe veci plecai din sat dar… tot mai știu
Că-i bătătura casei troienită
De frunza unui viscol purpuriu.

Mai știu că pentru biata noastră soartă,
În loc de plans și-n loc de tânguit,
Lângă zăplaz, ca după-o fată moartă,
A prins să urle-un câine părăsit.

Eu n-am să-mi mai văd satul din câmpie,
Căci prea târziu primit-am, după ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasă de Riazani.