Negri în ceață și zăpadă
Lîngă cuptor afară, roată,
Stau cinci copii

Chirciți și,-n straie vechi, sărace,
Iau seama cum brutarul face
Pîini aurii…

Văd brațul alb ce coca-ntoarce
Și-n gura luminoasă doar ce
O vîră apoi.

La copt, ascultă pîinea sfîntă.
Cu larg surîs brutarul cîntă
Un cînt vioi.

Nu mișcă,-ngenuncheați, nici unul
La geamul roșu, cald ca bunul
Sîn protector.

Cînd, pentru-ospăț la miez de noapte,
Sclipind, pîini rumene și coapte
Ies din cuptor

Și cînd, sub grinzile-afumate,
Ah, cîntă cruste parfumate
Și greieri mici,

Cînd gura caldă suflă viață,
Simt sufletul că li se-nalță
Sub zdrențe,-aici.

Și simt că bine-i să petreacă,
Săracii, plini de promoraocă,
Cum stau așa.

Lipind micuțe mutrișoare
De gratiile reci și rare,
Ei spun ceva

Încet – în ruga lor puțină,
Se-ntorc spre-a cerului lumină
Ce-apare iar,

Atît că-n tur nădragii crapă.
- Le tremură cămașa slabă
În vînt amar…