agonia
eesti

v3
 

Agonia.Net | Poliitika | Mission Kontakt | Osale
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artikkel Ühendused Võistlus Essee Multimeedia Personals Luule Press Proosa _QUOTE

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Tekstid samalt autorilt


Selle teksti tõlked
0

 Liikmete kommentaarid


print e-mail
Vaadatud: 8614 .



Despre starea de zbatere
luule [ ]
Măreția frigului (1972)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Nichita_Stanescu ]

2005-08-30  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Dan Lucian Stefancu



Ca și cum un tăiș superior
mi-ar fi despărțit norii de vârfurile munților,
așa se zbate trupul meu uriaș, decapitat,
lăsându-și pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deși nu mai știe
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viața.
Contemplă ochiul de sus
trupul de jos și în zbatere
Din văgăuna gâtului țâșnește
un stol de păsări ciripitoare și verzi
Mâna își înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna își înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat privește
deznădăjduita zbatere.

Corabia de carne prinsă în furtună
nu se scufundă niciodată
Ajută-mă catedrală frumoasă
văzută de mine în alt oraș
Bate cu clopotele tale
dezordonata clipă.
Mă rog la tine frumoasă catedrală
tu, care ești în alt oraș,
fă să se verse peste mine
bunătatea liniștii
Nici o diferență nu este între trupul acesta
și trupul oricărui fluviu
decapitat dintr-o dată de delta
cea vorbitoare.
Ajungă la tine frumoasă catedrală,
cârdul de păsări roșii
care urlând, croncănind, chihotind
din gâtul retezat - se ridică la cer.

Primește-le catedrală frumoasă
pe limba clopotului tău, primește-le
Ajuta-mă catedrală frumoasă,
vazută de mine în alt oraș
Dă-mi liniștea, catedrală frumoasă,
și altfel de moarte.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Kirjanduse, luule ja kultuuri kodu. Kirjuta ja naudi artikleid, esseesid, proosat, klassikalist luulet ja võistlusi. poezii
poezii
poezii  Otsi  Agonia.Net  

Mistahes materjalide reprodutseerimine ilma meie nõusolekuta on rangelt keelatud.
Autoriõigus 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privaatsus- ja avaldamispoliitika

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!