Răzoare de-amarante pînă la
Palatul nostim al lui Jupiter.
- Știu că ești tu ce,-aici, Albastrul tău
Ca de Sahara îl amesteci, da !

Apoi, cum roza, bradul soarelui,
Liana-și duc trai îngrădit, ca o
Cușcă-a micuței văduve !...
Și ce
Stoluri de păsări ! o, ieo, ieo !...

- Prea calme case, foste pasiuni !
Chioșc al Nebunei din afecțiune.
De după buci de trandafiri anume
Balcon umbros și jos al Julietei.

Ce amintește-alt nume,-al Henrietei.
Plăcută stație de drum de fier,
În munte-adînc, ca-ntr-o livadă unde
Dansează mii de draci albaștri-n cer !

Pe banca verde, către rai, urgii
Dă din ghitara alba irlandează.
Ies din sufrageria guianeză
Pălăvrăgeli de țînci și colivii.

Fereastra ducelui, ce-mi dă părerea
Unei otrăvi de melci și merișor ce jos,
Aici, la soare doarme. Prea frumos,
E prea frumos ! Să ne păstrăm tăcerea !

- O, boulevard inert, fără dughene,
Mut, totul este dramă, comedie,
Îngemănări de infinte scene,
Tăcuta-mi admirație te știe.