Nu mai apuc să mă culc cu tine
atâta nenorocită veghe
atâta insomnie, patule, vecine
îmi cântă-n ureche.

Ce cântec?
Greață de piatră borțoasă
de soare cu lumină-n pântec
de gândire țestoasă.

Dar eu țin minte, prin ținere de minte
vremurile împărate
când mugetul taurilor lăsa gravide
muierile din cetate.