Rea ca o spusă mieroasă noaptea începe.
Cu merele celor muți ne hrănim.
Împlinim o lucrare ce mai degrabă stelelor o lași;
în toamna teilor noștri stăm ca un roșu de steag gânditor
ca oaspeți arzători la sud.

Jurăm în numele noului Crist, să cununăm pulberi cu pulberi,
păsări cu rătăcitoare-ncălțări,
inima noastră cu scara de apă.
Lumii jurăm sfinte juruinti ale nisipului,
bucuros le jurăm,
tare jurăm, pe-acoperișuri de somn fără vise,
și fluturăm firul vremii, cărunt...

Ei ne strigă: huliți!

De mult noi o știm.
De mult noi o știm, ei și ce?
În morile morții voi măcinați făina albă a făgăduinții;
o puneți în fața fraților și surorilor voastre.

Noi fluturăm părul vremii, cărunt.

Ne-aduceți aminte: huliți!
Prea bine o știm,
deasupra noastră să cadă păcatul.
Deasupra noastră să cadă păcatul tuturor semnelor vestitoare
să vină gâlgâitoarea mare,
împlătoșata pală de vânt a întoarcerii,
ziua miezului nopții,
să vină ce niciodată nu a mai fost!

Să vină un om din mormânt.