Viața asta, mai ales deșartă,
în care unii se consumă-n artă,
Uitându-și, zilnic, rânza la aman,
în timp ce alții, iuți ca hidrargirul,
Cu marafeți își ghiftuie chimirul:
Să-i toace-n vreun sejur de pandișpan.

Viața asta-ntreagă: netto, brutto,
Cu tot tacâmul, Doamne, n-am umplut-o;
De fapt, am pus într-însa mai nimic:
Vreo poezică, niscai sticle goale,
Pesmeți, trăscău, iluzii, angarale,
Tranchilizante, ceapă, tiriplic...

Viața asta,-n dor de șugubine,
M-a scărmănat în chip și fel pre mine,
Bușindu-mă adesea-n vreun podmol,
însă am fost, la rândul meu, înstare
Să-mi readun tendoanele-n picioare
Și, oțărât, din smârcuri să mă scol.

Viața asta, dreasă-n elegie,
Ursită fost-a silnică și mie,
Chit că să-i fac hatâruri m-am zbătut.
Ci, tam-nisam, oricât mi-ar da de furcă,
Dacă ar fi posibil pot să jur că
M-aÈ™ strofoca s-o iau de la-nceput.