Incepi sa seci, manie,
De cataracte plina,
Salbatic rau de munte,
Ce te-aruncai cu vuiet
In negrele prapastii
Zvarlind spre ceruri spuma!...
Sa pieri vrei pe de-a pururi
Din inima-mi, manie?
O pasare de curte
S-ajungi din cruntul vultur
Ce-si infingea pe vremuri
Puternicele-i gheare-n
Spinarea vijeliei
Turbate, calarind-o
Triumfator si mandru?
Inflacaratul tanar
Sortit e sa ajunga
Un trandav si nemernic
Burghez cu umeri garbovi
Ce tremura din scufa?
S-ajunga astfel, oare,
Nestapanitu-acela
Ce – nemilos cu sine –
Era in lumea toata
Vestit sub denumirea:
Petofi maniosul!
Ce teama fara noima,
Ce-ngrijorare vana!
Nu poate să mă lase
Pornirea mea curată,
Mânia tinerească;
Din inimă-mi, cascada
Sălbaticelor ape
De munte n-a secat
Și nici nu o să sece.
Și-a potolit doar mersul
Acum când drumu-i trece
Printre câmpii întinse,
Pe șesurile goale,
Pe unde nu se vede
Nici muntele, nici valea.
Dar dincolo-i stâncoasa
Prăpastie viitoare,
Cu negrele-i adâncuri...
Când va ajunge-acolo
Râul mâniei mele
Cu apele-i crescute, -
Se va surpa, o, Patrie,
Pe-ai tăi dușmani, la fel
Cum se prăvale-n noaptea
Prăpastiei nesfârșite
Turbată, Niagara!


(traducere de ?)