Din nou
Sentimentul neuitatelor plaiuri natale
M-a adus, ca-n fiece vară, la voi.
Regăsite miresme, niciodată trecute,
Mă-nvăluie ca un nour plutind.
Trifoiul și-apleacă tulpina prea lungă
Ștergându-mi picioarele de urma bitumului.
Se mișcă sunând peste tot
Verzi evantaie. Și-o dulce-amețeală
Mă poartă pe marea-nflorită.
Încotro să mă-ndrept?
Bătrâna mea salcie dispăru. Descojită,
Măcinată de timp, făina ei o-nghițiră
Aceste pământuri.
Nici alte semne-ale câmpului, de mine știute,
Nu le mai văd. Toate sunt altfel.
O rațiune înaltă-a cules oamenii
Risipiți ca-ntre graniți.
I-a strâns laolaltă. Și-acum
Pământul tuturora-l străbat. Îl simt, respirându-l
Din corolele galbene, mai familiar
Decât în copilărie.
Cătușele i-au căzut. Și liber
Își scutură verdele-negru al pletelor
Până la orizot.
Pe talgerele de floarea-soarelui
Litania gâzelor murmură surd
Pătrunzându-mă-ncet,
Un cântec de laudă verii,
O, de-aș putea pretutindeni cu mine să port
Sănătatea pământului!