Acum, în întuneric, mă urc pe mâna ta violetă
și îmi simt cuvintele printre coapse.
în această dimineață te voi trezi și îți voi spune:
pleacă definitiv din casa cu păianjeni de cristal.
pleacă precum un străin.
nebunia mea este mai aproape de moarte
decât de poezie.
icoana din dreapta, atârnată, nu mai are chip; sărutul
celor săraci a ros imaginea până la lemn.
un sat în care am început să mă cunosc
este satul în care tu ai cules zmeură neagră.
acolo, departe, râsul nostru a fost greșit.
alt copil își sărută mâinile; altă moarte.

Volumul PARCUL (1991)