A sosit acel timp în care anii,
orele, minutele, secundele trăite
dobândesc toate profilul tău, se umplu de noi,
și devine urgent, devine necesar,
ca să nu le vezi ducându-se cu moartea,
să-ntipărești în ele cele mai fericite
imagini perindate ale noastre.

Unde ești azi, unde te privesc,
pe ce stâncă, pe ce mare, sub ce pădure,
sau în ce penumbră de văratice cearșafuri,
sau în ce calde, nordice alcovuri?

A trecut siesta cea dulce a azururilor
pe care largul ostrov ne-a așternut-o în somn.
Veneră încă somnoroasă, apari
în adăpostul drag al navelor
și toată cânți acum ca un port
îndrăgostit de vele și catarge.

Părul tău răsfirat zboară din balcoane
încurcându-se în urzeala subțire a plaselor,
ridicând fanioane pe stâlpii cei mai înalți
și un concert de dragoste în văzduhul marin.

Apoi, când în amurg se întoarce tăcut,
alb de sare și de aripile pescărușilor,
pe inima ta dezvelită îmi pun urechea
și ascult marea și adulmec marea care curge
prin tine și mă îmbrac către noaptea deschisă.


Traducere Geo Dumitrescu