Mi-e dor de mâinile tale albe
în penumbra luminii:
aveau o mireasmă de roze, de crânguri,
de moarte. Iarnă străveche.
Căutau păsărelele meiul
şi deodată zăpada cădea
ca ÅŸi cuvintele.
Un pic de soare, nimb îngeresc,
şi-apoi ceaţă şi arbori
şi noi aerieni în dimineaţă.