Un Şarpe rău şi plin tot de venin,
Cu un ceasornicar era vecin.
Iar într-o zi, intrând reptila
În casa lui, tot căutând o pradă,
Şi negăsind alt lucru decât Pila,
Se apucắ, flămând, s-o roadă.
„Biet ignorant, dar te-ai gândit tu bine?
Te pui c-un lucru mai tare decât tine.
Ce faci tu-aici, nu-i treabă serioasă,
Eu doar de dinţii Timpului sunt roasă;
Iar de persişti cu-a tale stăruinţi,
Şarpe nătâng, complet ieşit din minţi,
Ai să rămâi flămând şi fără dinţi!”

Aceasta-i pentru voi, nemernici îngâmfaţi,
Ce de nimic, în lume aici, nu sunteţi buni,
Dar vreţi, cu-ncrâncenare, din toate să muşcaţi!
Vă frământaţi zadarnic, sărmani şi bieţi nebuni,
Căci toată truda voastră-i cuprinsă de neant,
Iar operele-n care doriţi să-nfigeţi dinţii,
Cu toată-nverşunarea şi ura stăruinţii,
Sunt, pentru voi, aramă, oţel şi diamant!


Traducere de Petru Dincă