E o mirişte pe care cade o ploaie neagră.
E un arbore brun, care stă aici singuratic.
E un vânt şuierător care-ncónjură colibele goale.
Ce tristă e seara!

La marginea cătunului
Blajina orfană adună încă spice sărăcăcioase.
Ochii i se bucură rotunzi şi aurii în amurg,
Iar sânul ei aşteaptă cu dor logodnicul ceresc.

La întoarcere,
Ciobanii au găsit trupul cel dulce
Putrezit în mărăcini.

Eu sunt o umbră, departe de satele întunecate.
Tăcerea lui Dumnezeu
Am sorbit-o din fântâna dumbrăvii.

Pe fruntea mea trece metal îngheţat.
Păianjeni îmi caută inima.
E o lumină care se stinge în gura mea.

Noaptea m-am trezit pe o câmpie aridă,
Înmărmurit de murdăria şi praful stelelor.
În tufişul de alun
Răsunau din nou îngeri de cristal.


Traducere: Petru Dincă