Caleașcă, drum de noapte, păduri adânci de fag
Și prin frunzișe luna cernută-n ceață fină,
Poiene necosite de mult și miros vag
De flori și fân în floare, de fagi și de sulfină...

În pace sufletească topindu-se, te-alină
Realitatea vremii pe al naturii prag,
Prin ce metempsihoză revăd obrazul drag
Al fetei de altădată în albă crinolină!

Aceiași ochi albaștri, același zâmbet trist,
Din care făurisem a dorului povară,
Și eu același tânăr și palid Bonjurist...

Când ea înfășurată în valul de percal
Îmbălsămat de vântul pădurilor, în vară,
Visa la iarna baluri la consulul muscal.