Pe vârful dealului de unde vezi
Albastrul șes al vremii și al zării,
Răsar cu seara, zvelte, din livezi,
Și albe ca fecioare-n portul țării.

Păstrând în mers cadența unui joc
Sau ritmul unui șir de pășitoare,
Coloanele înmărmurite-n loc
Înalță, cum duc fetele urcioare,

Un dar de foi ce cade din ghiveci
Cu vițe împletite în lumină
Bălaie, ca păr blond pe umeri reci.
Senine-n gravitatea lor deplină.

Adună armonia ce s-a dus,
Și-altarul unde nimeni nu se-ndură
La jertfă când e soarele-n apus,
Îl văd pătrat, cu duh de piatră dură.