IV

Adăpostit sub scutul Minervei stau deoparte
La umbra unui dafin ce n-are veștejiri,


De gloria lumească, de secile vrăjiri
A’ vremii-nșelătoare totuna de departe,
Adun pământ, și plante, și oameni într-o carte
Înaltă în simțire, bogată-n zugrăviri.
Din vechile otrăvuri făcut-am izbăviri,
Din tulbure viață, armonioase arte.
Dar sarcofagul poartă îngemănate roade:
În juru-i saltă-n soare al zeilor alai,
Năuntru zace mortul ca viermele ce-l roade.
Nu-i nimeni deznădejdea din gând să mi-o ghicească.
Doar tu, zeiță clară ca flacăra, îmi dai
Puterea să-mi torn chinul ea marmură cerească.