Ce demoni vin, în nesfârșit alai,
Și mă-mboldesc să-nvăț necontenit,
Când umbra nopții m-a acoperit,
Al crunților saxoni străvechiul grai?
De ani tocită, amintirea lasă
Să cadă repetat cuvânt în van,
Și astfel existența mea avan
Se face și desface somnoroasă.
O fi (îmi spun) fiindcă în ascuns
Ăst suflet ce se-ascultă socotește
Nemuritor că e, că, nepătruns,
Cerc grav vast strânge totul și strunește.
Mai sus decât mi-e truda și mi-e versul,
Neistovit mă-așteaptă universul.



traducere - Andrei Ionescu