Pe drumul cu boschete prăfuite
seara cădea ca o altă zi,
zarea chema turmele târzii
cu stele limpezi și povestite.

Drumul tot mai alb în tot mai întuneric,
flori se uscau undeva, - n-ai uitat
lumina pașilor în acel întuneric
și tot ce tăcând în noi a cântat.

Apoi luna, lacăt pe tăcerea zării,
între cer și câmpuri farmec închegat..
Pe gândul din ochii de culoarea vremii
pleoapele de aur care s-au lăsat.