O literă în inimă-am închis,
un vis murind, aproape doar un vis
din largi bătăi de inimi și urcând
deasupra frunții mele niciun gând,
dar se împletește și se fură, din văz în văz,
din gură-n gură, o ură nouă, neîncepută
și agresată se tot prăvale și din ceartă crește,
se înnoiește cu aceleași constelații, o inimă
aprinsă-n aberații, întrezăresc consoane
puternice și vagi din largi imagini
răstignite apoi să le privesc din gând
să tot le dau-napoi, nu am nicio putere,
niciun crez, ca o fantastică durere, ca un
personaj din care străbătându-se mereu,
nu merg același eu, același eu, trecând din
verb în verb și în consoane brute, doar
câte gâze ivindu-se sub iarnă privesc sub
soarele cu vag miros de mrană și după toate acestea,
ca o nebunie bună cu cer, cu stele care
se-mpreună, iubindu-se, iubindu-ne
arar, o rară clipă, zbor de calendar.