Te-ai făcut subțire și prelung,
și un sentiment ciudat te doare,
și ești mândru, și ți-l porți pe umăr
ca pe-un șoim de vânătoare.

Și prelungi, privirile îți trec
chiar prin zidul greu și prin lăcate,
și se-opresc la piatra unui chip, mereu,
cu sprâncenele-mbinate.

Se petrec atunci întreceri, lupte,
și răpiri imaginare,
ora se înclină, bate
cu secunde tot mai rare.

Și trec ani, și șoimul zvelt
de pe umăr nu-l mai lepezi,
doar secundele din el
bat din ce în ce mai repezi.