Iubire ce domnești în lumea-aceasta largă
Pe-alei vezi frumusețea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă…

Vezi trupul, chipul ei cât poate să cuprindă
ca frumuseți resfrânte-n zâmbete din zori?
Și cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?

Privește-i umbletul, cât e e-ngândurat…
Și cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat…
Sub pasul ei și iarba crește fericită…

Se-aprinde primăvara-ntr-a privirii rază
și izvorând lumini din fața îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează…