A fost demult... și Daliei, crăița,
i s-a pierdut, de bună seamă, vița.
Doar basmul ne-amintește câteodată
că fata a rămas nemăritată.
Se vede c-a fost tare mofturoasă,
și-a fost bogată foarte și frumoasă...
Era înaltă și-avea trup subțire
și-și alesese, în sfârșit, un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
.Mai pune-o funtă și mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul parcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete și-i nouă
(ce-ar fi de le-aș purta pe amândouă?).
Mai pune-o funtă și mai pune una....
Când a sfârșit, murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntașii
și mirele-a plecat, s-au dus și nașii...
Doar Dalia bolborosea-nainte,
nemulțumită încă de veșminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată . abia pe jumătate...
Acuma, ca în vremea zânei Dochii,
e-nveșmântată-n patruzeci de rochii,
trufașă trândăvește în grădină,
dar mirele întârzie să vină...