Fericit cel ce a murit
si a inviat.

Ca a vazut moartea
prabusindu-se beata peste cer
si spaima picurand
din stele ca si ceara.

Ca el si-a vazut sufletul
tremurand in vazduh
ca un zmeu de hartie
tinut de mana unui mort.

Fericit este ca si-a vazut
toata viata
ca pe o camasa uitata in iarba.

Ca nu mai pune pret
pe gandurile omenesti,
care, ca niste margelute de balega
curgand dintr-o capra rapusa,
ne parasesc in
ceasul de amara certitudine.

Moartea il cunoaste pe el
si el cunoaste moartea,
si stie casele si locurile
pe unde umbla ea.

Insusi Imparatul Luminii
l-a gasit pe el, pe cand zacea fara suflare,
si i-a spalat ranile cu lumina,
si i-a dat sa manance fagurii intelepciunii.

Lumina a cazut cu timpul
ca o pojghita de pe rana

si intelepciunea s-a facut
in mainile lui ca un cutit
cu care s-a taiat pana la os.

Dar fericit este el,
pentru ca in clipele de liniste
rasare pe apele sufletului sau
chipul Imparatului Milostiv,
ca un lotus al nadejdii,
ca o fagaduinta de iubire.