nebuna isi inchisese
dragostea intr-o mapa,
ar fi abandonat-o aici pentru mult timp
sa putrezeasca in stransoarea copertilor,
in veninul delirului propriu...
dar nu a putut.
veneau clipele acelea de luciditate,
privitul in oglinda intru regasire,
numaratul abandonatelor gesturi,
amintirea acelui amor, suspinand
si atunci
o scotea din ascunzatoare,
o scutura de panzele de paianjen,
ii punea hainele, parfumul,
ii pieptana pletele
pregatita sa-l tina de mana,
sa intampine impreuna eternitatea inserarilor,
sa colinde hotelurile si teatrele si podurile
si toate acele locuri unde au ramas tatuate visele lor,
unde absenta a insamantat din mangaieri iluzii incurabile
si ea a fost fericita,
pur si simplu fericita
si nu si-a mai ascuns dragostea in nici o coperta
daruind-o de acum noptii
pentru ca stelele toate
sa se adaposteasca ghemuite in ea




de Mario Melendez