Cât de naiv gândeai că ești un nufăr
printre femei, de albul lor mirat,
copilule prin care astăzi sufăr
mai mult pământ și nume de bărbat.

Mi s-ar deschide pleoapele în stele
dacă-aș putea să cred că nu ești mort
ci mai atârni pe mările rebele
de scândura acestui trup ce-l port.

Și cum în noapte sorii se mănâncă
unii pe alții ca la un îndemn,
când vei zări un țărm, o verde stâncă,
să-mi rupi cu dinții hălcile de lemn.