De ce nu vrei să-nnebunești la ora cinci
După-amiază, când e-atât de bine,
Și în sufrageriile adânci
Să faci pe preșuri tumbe dulci cu mine?

M-aș milogi-n dulapuri vechi să-ți pui
Rochia moale și, rămasă goală,
Ne-am bate cu lichioruri amărui
De chimion și mentă glacială.

Iar către-amurg, făr-a mai ține minte
Cine suntem, aproape de mătasă,
ÃŽngenunchind pe paturile sfinte,
Am da cu sufletele noastre foc la casă!