agonia
eesti

v3
 

Agonia.Net | Poliitika | Mission Kontakt | Osale
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Artikkel Ühendused Võistlus Essee Multimeedia Personals Luule Press Proosa _QUOTE

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Tekstid samalt autorilt


Selle teksti tõlked
0

 Liikmete kommentaarid


Vaadatud: 13148 .



Clopotele
luule [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Otilia_Cazimir ]

2005-07-29  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Ovidiu Oana




Clopotniți sure, cuiburi pentru vânt,
Cu trepte măcinate de vreme și de cari,
Săpate-n inimi calde de stejari,
Și-atât de vechi, că parcă-s de pământ.

În bolțile de piatră scunde,
Doar întunericul părăginit s-ascunde
Prin pânze de păianjen colbăite,
Sub grinzi pe unde trec, pe nesimțite,
Fantomele frânte, fumurii și reci
De lilieci, -
Și stă acolo toată ziua neclintit,
Până încep să pâlpâie-amorțit,
În țintirim cu lespezi și cu scai,
Luminile verzui de putregai.

Atunci, clopotnițele mari de scrum
Răstoarnă întunericul din ele-n drum.

Acolo sus, sub grinzile-afumate,
Dorm toată noaptea clopotele grele,
Flori negre de aramă răsturnate,
Dar când se uită soarele la ele,
Încep, odată toate, să-și clatine sub cer
Staminele de fier.

Și cântecele lor de tuci
Întârzie prin bolți, s-anină-n cruci,
Trezesc ecouri vechi prin paraclise
Și bat în toate geamurile-nchise.

Apoi se-ntorc, curate și cuminți,
Că le așteaptă stranele cu sfinți,
Și Duhul Sfânt, ce-n chip de porumbel
Se leagănă-n pridvor
Legat de-un lănțisor.

Iar Maica Domnului, fiindcă-i primăvară,
Întinde o mână subțirică, bizantină,
Să prindă-n vârful unei lumânări de ceară
Un pui de flacără, cât o albină.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Kirjanduse, luule ja kultuuri kodu. Kirjuta ja naudi artikleid, esseesid, proosat, klassikalist luulet ja võistlusi. poezii
poezii
poezii  Otsi  Agonia.Net  

Mistahes materjalide reprodutseerimine ilma meie nõusolekuta on rangelt keelatud.
Autoriõigus 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privaatsus- ja avaldamispoliitika

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!