Prin frunze, verde scrin în aur prins,
Într-un frunziș incert, minunăție
De flori în care-n somn sărutu-I stins,
Vioi, ripînd suava broderie,

Și-arată ochii-un faun speriat,
Cu dinții albi mușcînd flori roșii, sare.
Brun-sîngerie, ca vin vechi, curat,
Sub ramuri buza-I hohotește tare.

Fugind ca veverița,-n urma lui,
Prin frunze rîsul său mai trece.
De-un căldăruș se teme-al Codrului
Sărut de aur ce se reculege.