Tîrziu. Pe boltă trei pătrari de lună:
E ca o floare mare galben-dezvălită
Pe care vîntu-a despoiat-o de o petală...
Eu trec prin singuratica cetate
Și aud răsunetele pașilor mei rari
Sinistre cum se suie - ca niște lunatici -
Pe coperișe și pe vîrfuri de biserici...
Aud răsunetele pașilor mei rari,
Cum își lovesc de ziduri fruntea
Și cum răsun-apoi din nou:
Mai slab, mai slab, mai slab,
Pic, pic,
Întocmai ca și cum printre zidiri în întuneric
S-ar scurge sîngele ecourilor moarte,
Cari și-au zdrobit de pietre - trupul.