Urăsc orice piatră și invidiez
orice bucată de materie;
n-apuc să mor și înviez
și mi-e urât și mă sperie
liniștea sinelui lor
strâns cu însuși în brațe...

N-apuc niciodată să mor.
Am fețe, am fațe,
am ochi, ochiuri de apă
în care se azvârle Ofelia, nebuna,
și nimeni n-o scapă, nimeni n-o scapă,
n-o trage la sine nici luna.

Să se iubească deci sinele cu sine,
singuratece cu singuratici,
dar ia-mă Doamne tu pe mine
Și du-mă în țărmurii mării, în Atici...