În unduioase linişti am crescut
În pure limpezimi de tânăr veac.
Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag
Cum cel al vântului, pe care l-am ştiut.
Urzici şi brusturi dragi şi-ntâi de toate
O salcie cu plete argintate.
Alături viaÈ›a-ntreagă am trăit
Şi-n legănări de ramuri plângătoare
Nesomnul meu se preschimbă-n visare.
Ce straniu e! - am supraviețuit.
Un ciot a mai rămas, un semn tăcut
Şi glas necunoscut de sălcii alte
Crescând sub cerul nostru de demult.
Eu tac... De parcă mi-a murit un frate.