Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
și umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.

Îți ții inimile-afară.
Îmi țin inima în seară,
trupul meu o înconjoară,

Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
și umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.

Numai inima mea - una
întruna mi-o latră luna.

Pomule, copacule,
ai inimi cu miile
și umbre, cu sutele -
nu te latră câinele.

Dar când toamna dă în iarnă,
inimile ți se darmă
de din verde către galben
cum văzui la domnul carpen.

Numai inima mea neagră
necăzută stă și-ntreagă.