Să mai păstrăm pe frunți o nerăbdarea mea
luciul de seceră al încruntării
ziua mulatră s-a culcat pe lespezi
o liniște răzbate de dincolo de porți
în ochiul calului a tresărit un corb

iată cortegiul zestrea lui de alveole
sub blănile de urs fiecare își poartă cele trei trupuri
sintaxa rugului și amintirea ceremonială a uitării
ziarul s-a îngălbenit pe râșnița de piatră
trei aripi pentru fiecare și complicata lor mecanică nomadă
când agitându-și coama ca pe-o coaliție a consimțirilor
un arbore ne inventariază glasul

orbita unui zâmbet mâncat de aqua-forte
inaugurează ora iubirii exemplare
pe litera claviculei se prăbușește cerul vegetal
cum să transform balansul obscurului genunchi
în cumpănă severă a celorlalte gesturi
un zar cu toate fețele egale rostogolește numere în palma jucătorului

o șoapta mea fecundă încetinirea mea
limbă de lut și coapsă a cenușei
tăcerea își dezleagă fântânile retrase
aud cu degetele și cu cerul gurii
o claritate densă pleoapa unui semn

ochii de seară își refac pupila
mari monumente cad în somnolența lor fanatică

tu rezemată de copac încearcă să păstrezi
mărul pe cap eroarea săgeata prevăzută
nici o primejdie nu mai amenință aceste câmpuri
vânatul s-a ascuns în glezna vânătorului
și eu cu gura plină de alice
cu nara ninsă de o veche împietrire
neocrotit de nici o neîncredere de nici o spaimă
cu dinții pieptenului sap exilul unui nume
pe clopot în bătaia lui egală

rămână deci polenul meu justițiar
pe scoarța stearpă a cuvintelor în adierea lor căruntă
uitat coclit de ploi printre legume
la domiciliul fulgerului profesional
o înmulțire lentă pulverizează sensul
și pentru că vorbim despre aceasta
grumazul tău și bustul readuc penumbre de prestigiu
datoare șerpilor și discobol cu sâni
arunci departe ca pe un miracol inutil
umbrela de ecouri și cuferele proporționale
pentru un somn aproape confluent

sfătuitoare maniacă neliniștea ne-a părăsit pentru un bal tăcut
cu masca ei de fân lipită pe obraji
(mâine oricum ai să-ți reiei călătoria peste câmp
în aclamațiile verzi ale lăcustei)

lampa uitată la fereastră ne umezește umbra
furca se răsucește singură spre întuneric
ceara călduță a sărutului ne apără

poate că iarba amețită de amintirea unor vechi înecuri
ne-ascultă respirația ca pe un stol de pești