Uitasem de mult că respir, că aerul
mă cercetează adânc
până-n marginea inimii,
părăsindu-mă de fiecare dată,
cu nevăzute amintiri și mesaje,
uitasem
această obișnuită, străveche încercare
a văzduhului
de a mă stăpâni, bătându-mă
cu valul său ritmic
ca pe un mal de lut...

Dar, aseară, în vreme ce luna
se juca printre brazi cu oglinda,
mi-am văzut deodată puterea pieptului
scriind cu aburi calzi,
aproape luminoși din pricina zăpezilor,
ciudate semne, ce îngânau
fumul călător al trenurilor
despletit prin coroanele salcâmilor
(pe care, în treacăt fie zis,
întotdeauna am nutrit bănuiala
că-i ajută să-nflorească...)


Poate era frigul de vină,
desigur luna, sau poate căldura mea
pe care o simțeam crescând
din nervurile palmei tale mici
adunată în mâna mea -
dar semne ciudate porneau
din pieptul meu, îngânând
alergarea cerbilor printre brazi,
peste umerii stâncilor...


Unde se duc oare, unde aleargă?-
mă întrebam plin de mirare, privind
ciudatele forme calde, fugare,
ce izbucneau în larg
desfăcând pârtii albe în întuneric
ca altădată sabia fină, lucitoare,
a tinereții.
Unde se duc? mă-ntrebam,
și m-aș fi luat după ele tiptil,
străpuns de curiozitate,
ca după niște urme ce simți că te duc
către ușa unui adevăr însemnat.

Prea mirat eram însă(poate
și din pricina lunii), dar, prin această
lespede grea ce mă țintuia în loc,
auzeam furnicind cald, subțire,
mari bănuieli bucuroase:
o, desigur, îmi spuneam,
aceste semne fugare ale pieptului tău,
aceste forme albe, călătoare,
ajung undeva, trebuie să ajungă.
Negreșit, ele străbat pădurea,
trec munții și se lasă pe văi, dincolo,
spre marile orașe...
Fără doar și poate, ele ajung undeva,
așa cum ajung la tine,
în același chip și în altele,
toate mesajele, toate gândurile
oamenilor,
cercetându-te adânc,
până-n marginea inimii,
bătându-te neîncetat cu valul lor ritmic
ca pe un supus mal de lut
păstrător de urme și amintiri...

O, negreșit, îmi spuneam,
nu încape nici o îndoială,
aceste semne fugare ajung undeva,
ajung unde trebuie să ajungă.
Firește că ajung,
altminteri, vezi bine,
altminteri, la naiba, ce rost ar avea
să respiri?...






* Nevoia de cercuri (1966)