Hai să vedem acum, iubită,
Cea roză-n zori de zi-nflorită,
Grădina mea ce-mpodobea.
Au nu și-o fi pierdut spre seară
Splendoarea ce odinioară
Ca fața ta strălumina?

Puțină vreme-i este dată
Podoabele când și le-arată,
Frumoasele, căci trece-o zi
Și-n trecere ea n-are milă...
Vezi, floarea cea ca o copilă
Spre seară se și veșteji...

Tu ia aminte la o floare:
Și tinerețea-i trecătoare,
Și nu-nflorește-n veci de veci.
Nectaru-i dulce-n primăvară,
Iar bătrânețea este-amară,
Ca toamna cea cu vânturi reci.


(traducere de Pavel Darie)