Știu, doar parcul e de vină
că nu suntem amândoi.
Prea-nvelitu-s-a-n rugină
prea valsează trist în foi.

Eu, la braÈ› numai cu mine,
caut mersu-ți mlădios.
Lacul, cufundat în sine,
mi-a surâs, neputincios.

Dezdoindu-și iarăși arcul
crengile bocesc în vânt.
Știu, de vină-i numai parcul
el nimic nu are sfânt.

Unde-i vara de-altădată?
Frig, și singur, și târziu...
Nu ești tu cea vinovată,
Parcul e de vină, știu...