Atât de gol e sipetul în care
Credeam c-am adunat eșarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Să vă-nveșmânt bogat, pe fiecare.

De unde să mai sfâșii valuri, oare,
Când tremură doar zdrențele târzii,
Însângerate, negre, vineții,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare?

Dar iată, fluturând batista moale
Ea o zvârli în sipet și pe fund,
Oglinda unui râu părea pe prund

Cu ceru-n ochii ei. O, gânduri goale!
Atât de plin e sipetul acum,
Că pot să-mbrac tot ce-ntâlnesc în drum.


1956