Mi-a povestit mama, azi dimineață,
Că a visat ape tulburi și multă ceață, -
Că o potecă înaltă, cotind spre apus,
O tot îndemna să vină în sus.

Pe-alături umbla grâul alb ca zăpada,
Cu sulițele spicelor lucind,
Tulpini aburind,
Să schimbe la față livada.

Și-arzând de arsura nuntirii,
Se-ntindea peste marginea firii,
Iar spicele aruncau printre degete leasa
Să-și prindă din neființă mireasa.

Spre seară, mama se făcu atât de ușoară
Că n-a mai fost pentru nimeni povară...



(preluat din antologia ÃŽnsemnele anilor)