Al meu mi-e sufletul, ori mi-e străin?

Mi-e sufletul de vechi amurguri plin,
Și-n mine plânge-un cântec fără grai,
- Așa cum într-un vechi amurg pe Rin
Cânta pe-o stâncă zâna Lorelei.

Dar cântecul, de l-a știut demult,
Să-l spun acum nu știu, știu să-l ascult.
Nu pot să-l cânt, dar cântă-n mine-acum,
Așa cum apa curge lung, sau cum
Clipetșe-o stea, ori șerpuiește-un drum.

Al meu mi-e sufletul, ori mi-e străin,
Pătruns în mine parcă fără veste?
- Mi-e sufletul adânc ca o poveste
ÃŽn care e un vechi amurg pe Rin,
Și un luntraș îndrăgostit de-o zână.

Sunt cântecul pe care îl cântai
Luntrașului pe Rin odinioară.
Sunt cântecul cu care îl chemai
Să moară,

- Și sunt luntrașul,
Lorelei...