Nedumerit o clipă, sub un văzduh de foc,
Stă cântul ciocârliei, târzie creangă-n vânt,
Și nu se recunoaște aceluiași noroc
Sol pașnic, și aceluiași pământ.
A fost un dans de holde, pe-aicea, ieri. Azi nu-i.
Fântâni arteziene, vibrând ca-n mitul getic,
Își decantau metalul, țâșnit în fir gălbui,
Și murmurând frenetic.
Covorul, de mătase și aur, adunat,
Din zori până la ceasul când steaua-n cer se știe,
Câmp crud și beat de cântec de greier a lăsat,
Pe care plugul iarăși o să-l scrie -
La fel, dar cât de altfel o să-l scrie!