Deodată se ridică-n sus
lumina globulară
jos întunericul supus
toarnă prin pâlnii albe seară
O toarnă-n pietre și în pomi
în inimile noastre două,
în fenomene, în atomi,
în cloștile-adormind pe ouă
Se duce-n sus și tot mai sus
lumina globulară
noi o privim cu ochiul dus
ce scânteie-n afară
Noi o iubim și suntem triști
că se face-n ceruri lună
și nici nu-ți vine să exiști
că ea cu noi nu e-mpreună
Se duce-n sus, în sus, în sus
Și-mbrățișați ne ținem
doi câte doi, și stins, și dus
și nevăzuți de nimeni.