e-o casă cu ferestre pale
și-n orice seară poarta grea
scrâșnește lung din balamale
când intră oamenii pe ea.

apoi cu drugi e ferecată
și-o umbră parcă, rând pe rând,
înseamnă oamenii din gloata
și-i număra încet, în gând.

cutremurat de mișelie,
din piscul meu, de-aici, aud
cum îi îndeamnă la robie
un glas sălbatic, cinic, crud.

ei vor icni în zori, ca-n hamuri,
cărând poverile, trudiți
și-or râde cei de după geamuri
că-s iar săracii păcăliți.

24 noiembrie 1903