IV



Se schimbă iară visul: e-acum bărbat, flăcăul.
Aflându-și adăpostul într-un ținut pustiu,
Dogorâtor, sălbatic, el sufletul și-l scaldă
ÃŽn razele de soare, de oameni tuciurii
Înconjurat, și stranii – schimbat și el la chip,
Rătăcitor pe mare și pe uscat, acum
Era o-ngrămădire deasupra mea, în toate
Trăind de o potrivă. Sub cel din urmă chip.
În arșița amiezii zăcea, culcat sub stâlpii
Surpați, umbrit de zidu-n ruină, martor mut
Al celor ce-l durară; pășteau pe mal cămile,
Pășteau și armăsarii, prinși în pripon, pe mal.
Un om veghea în preajmă, -mbrăcat într-o manta
Ce flutura în juru-i, în timp ce-ntregul trib
Dormea culcat în iarbă, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atâta de străveziu și pur,
Că numai Domnul, singur, se răsfrângea într-însul.