Oh, atâția tineri a visat
marmura, bolnavă de vis,
cerul negru secerișul strălucește
ca un pumn de smoală-n verighetă-nchis!
Tânăra cu ochi de sânge din care plecau
singure spre lume doar globulele vii,
trupul dintr-o amforă privește
nunta sa înceată în călătorii.
Cred c-am fost în arbori și în fructe
și sunt azi ca să mă-ntorc mereu,
ce miros de rai aruncă lumea
prăbușită toată peste pieptul meu.



Ființele abstracte, 1966